Buget 4 zile in Agadir Maroc

La sfârșitul lunii ianuarie 2023 am fost pentru prima dată în Maroc. Am ales destinația în funcție de prețul cel mai mic găsit pe skyscanner iar faptul că era pe coastă a fost un plus.

În continuare voi prezenta cheltuielile pentru 2 persoane. 

•  zbor: 136 euro din Barcelona, o persoană cu priority (un bagaj de mână extra pe lângă articolul personal) si o persoana fara priority. În preț este inclusă și selectarea locului, pentru a sta împreună.
• cazare: 128 euro/ 4 nopți la Hotel Hamilton Agadir (prin booking) 
• taxi aeroport - hotel 200 dirham (preț fix, per sens) la dus nu am lăsat ciubuc, iar la întors 20 dirham
• internet -  cartelă achiziționată în aeroport, compania Orange, 10 euro 
• restaurante - 1560 dirhami 
• tuns 100 dirhami
• activități turistice:1610 dirhami, din care: trenuleț 40 dirhami, telecabină 160 dirhami, excursie cămile + cină 600 dirhami, hammam 750 dirhami, șezlonguri plajă 60 dirhami.
  
• suveniruri 600 dirhami 
• taxi urban: 80 dirhami
• mărunțișuri: 200 dirhami (apă, ciubucuri)

 

 TOTAl: 729 euro

Evident este un cost estimativ, depinde de schimbul valutar. Uneori am plătit direct cu cardul, alteori am schimbat euro în moneda locală dirham.

 

 

 

Băile romane Dorres - Franța

Recent am avut ocazia de a petrece câteva ore relaxându-ne în apă fierbinte în plină iarnă, în piscine exterioare privind munții. A fost prima experiență de acest gen, și cu siguranță nu va fi ultima. Prin recomandare, că altfel nu am avut nici o șansă, am ajuns la băile termale din Dorres. Spun nici o șansă pentru că acest complex este foarte mic și totodată necunoscut.

Dorres este un mic sat situat, în Pirineii francezi, la doar 10 km de localitatea spaniolă Puigcerda, la o altitudine de 1458m. Există două parcări, una mică la vreo 30 de metri de băi, iar una mult mai mare la intrare în sat. Când am fost noi, o duminică la prânz, a fost puțină lume, și am lăsat mașina în parcarea mică, dar din câte am înțeles sunt perioade în care este foarte aglomerat (în special seara după ski).
Intrarea costă 5 euro/pers iar timpul este nelimitat, însă fiind mic și simplu, cel puțin iarna nu prea ai ce face. Noi am stat în total vreo 3 ore. Chiar la intrare, mai de grabă la recepție este un mic bar, unde al sfârșit ne-am luat o cafea și o ciocolată caldă (sub 3 euro în total).

Băile sunt formate din piscina principală cu apă termală la o temperatură de aprox. 37 grade, și o capacitate de 20 de persoane. Aceasta are o adâncime de vreo 40 cm poate, ideea este că practic stai culcat în apă și te bronzezi (daca este soare). Apoi un bazin (în formă de jacuzzi) cu o capacitate de 8 persoane înghesuite, cu apă de 40 grade, care e mai greu de suportat, și bineînțeles cele două căzi (în stil roman), care se umple cu apă curată pentru fiecare persoană, iar apoi la ieșire se scoate dopul și se lasă cada goală pentru următoarea persoană. Fiind lume puțină, am reușit să ne bucurăm de toate acestea, și de soare, și de proveliște. Citind pe tripadvisor, am fost inspirați să ne luăm la noi capoate și șlapi pentru a ne putea deplasa de la o piscină la alta.

 Una dintre căzile romane

Piscina principală

Veneția - aspecte variate

Mi-am dorit să văd Veneția de când mă știu, nu știu dacă peste sau la egalitate cu Parisul, dar de când am înțeles noțiunea de a călătorii am știu că vreau să ajung aici. Au urmat filmele, romanele, documentarele etc. Ideea în sine de un oraș construit pe apă, canale pe post de străzi, bănuiesc că trezește curiozitatea oricăruia. Vara aceasta, nici nu mă gândeam că o să vizitez Veneția, nu spun asta nici în sens rău nici în sens bun, pur și simplu aveam alte idei de vacanțe. Știam că este total nerecomandat vizitarea Veneției vara... dar uneori nu ai de ales. Problema cea mai mare era organizarea unei vacanțe în plin sezon (sfârșitul lui iulie) cu doar câteva zile înainte. Fiind cu mașina era clar că vom alege un hotel pe partea continentală (Mestre sau Marghera), asftel am ajuns să ne cazăm 5 nopți la Hotelul Colombo, o alegere neinspirată despre care voi povesti într-un articol separat. Partea bună era locația acestuia, la 5 minute de stația de tren Veneția-Mestre și parcare gratis. Deși stăteam 5 nopți, aveam la dispoziție doar 4 zile pline pentru a vizita un oraș atât de faimos, dar fără a avea nici un itinerariu prestabilit. În continuare voi dezvolta câteva aspecte generale, și experiențe noastră referitor la acestea.

Veneția este împărțită în 6 cartiere numite sestieri: Santa Croce, San Polo, Dorsoduro, Cannaregio, San Marco și Castello, unele mai turistice iar altele mai puțin turistice, iar pe lângă acestea mai sunt câteva insule care în timp au dobândit importanță turistică, cele mai vizitate fiind bineînțeles Murano și Burano, dar și Lido di Venezia (pentru plajă), Giudecca, San Giorgio Maggiore, San Michele (cimitirul) și Torcello.

Noi am apucat să colindăm pe jos o bună parte din Santa Croce, San Polo și San Marco, o mică parte din Cannaregio, o și mai mică parte din Dorsoduro, plus cu vaporettto la Murano, Burano și Lido di Venezia.

Transportul în Veneția

În fiecare dimineață luam trenul spre Veneția, un bilet costă 1,25euro/pers, deci pentru două persoane pe zi cheltuiam 5 euro. Din Veneția-Mestre până în Santa Lucia (stația din Veneția, capăt de linie) sunt exact două stații, care se parcurg foarte ușor mai ales într-un tren comod, curat și cu aer-condiționat. Biletele le cumpăram de la automate (tonomate) iar înainte de a urca în tren le validam la niște aparate (bănuiesc că validatoare se numesc). O singură dată am avut parte de vizita unui controlor.

Știam de faimoasele vaporetti, și știam și prețul acestora, până la urmă am hotărât să ne luăm legitimație pe 2 zile (30euro/pers) în a doua și a treia zi (din patru). Astfel, prima zi am preferat să mergem pe jos, în recunoaștere ca să zic așa, iar în ultima zi am ales să mergem la plajă în Lido di Jesolo.

În funcție de situația fiecăruia, se pot achiziționa diferite bilete/legitimații:

- bilet normal (75minute) - 7,50euro;

- legitimație 1 zi - 20euro;

- legitimație 2 zile - 30euro;

- legitimație 3 zile - 40euro;

- legitimație 7 zile - 60euro;

Legitimațiile includ vaporetto și autobuzul, și sunt calculate pe zile calendaristice, nu pe ore. Acestea se pot cumpăra din mai multe locuri, noi am cumpărat de la o agenție imediat cum ieși din gară în partea stângă se vede un fel de chioșc, bănuiesc că este agenție de turism, ulterior am văzut că se vând și în stațiile de vaporetto (nu știu dacă în toate).

Bineînțeles mai există și celebrele gondole, care sunt mai de grabă o experiență inedită decât un mijloc de transport, însă jumătate de oră costa 80-90 de euro, deci am lăsat-o baltă. 

În general, am citit lucruri pozitive despre vaporetto, fiind considerat cel mai bun mijloc de transport în Veneția. Într-adevăr sunt locuri unde altfel nu poți ajunge, cum ar fi pe insule (Murano, Burano) însă pe canalele din Veneția, vaporetti circulă foarte greoi, mă refer la faptul că merg încet, majoritatea rutelor au multe stații, în general sunt foarte aglomerate, fac mult zgomot etc. Personal consider că Veneția se poate vedea și la pas, dacă condiția fizică permite, însă totuși merită un tur cu vaporetto pe Canal Grande, dimineața sau seara (vara), dacă prinzi loc pe scaun în exterior. În prima zi am fost chiar surpinsă cât de mult am reușit să parcurgem pe jos fără să ne dăm seama.

Biletele de tren

Moment de odihnă pe vaporetto

Orientarea în Veneția

Evident că este foarte ușor să te pierzi în Veneția chiar și cu o hartă în mână, însă dacă ai grupate principalele pbiective pe care vrei să le vizitezi, te poți ghida după indicatoare, acestea se află pe aproape toate colțurile de clădiri. Eu mă bazam pe experiența din alte locuri vizitate (Franța, Spania Austria) și eram convinsă că voi găsi ușor hărți gratuite, pliante, broșuri etc., și că astfel îmi voi creea un itinerariu din mers. Ceea ce nu s-a întâmplat deloc ! Probabil Veneția este mult prea cunoscută ca să mai fie nevoie de promovare. Pe tot parcursul vizitei, nu am primit absolut nici o informație legat despre ce poți vizita în Veneția, nici măcar broșuri cu informații la obiectivele plătite (cum ar fi Palatul Dogilor). La un moment dat, din disperare am intrat într-un hotel ca să întrebăm de hartă cu obiectivele și ni s-a spus că sunt doar pentru clienți. Bineînțeles am intrat și la Biroul de Turism, și aveau hărți, dar contra cost (3euro). Când am cumpărat legitimațiile pentru vaporetto eram convinsă că vom primi măcar o hartă cu rutele, dar nu ... hărțile erau expuse doar în stații. Până la urmă am fost nevoiți să cumpărăm o hartă dintr-un magazin de suveniruri cu 2,50euro, ulterior am văzut și mai ieftine la un euro și ceva parcă. Revin la ideea inițială, este bine de făcut un plan, grupate obiectivele și cunoscând reperele principale, te poți orienta cât de cât. 

Toaletele publice în Veneția

Asta a fost o problemă continuă. Fiind vară, ai nevoie de mai multe lichide, iar apoi de toalete. Majoritatea sunt cu plată, cu bariere electronice și scumpe. Am văzut dacă nu mă înșel chiar în stația de tren Santa Lucia tarife de 1,5euro. Absurd. Noi am profitat de localurile unde serveam ceva, cel puțin la care am fost noi era gratuit pentru clienți și la obiectivele turistice (Palatul Dogilor). La McDonalds primeai un cod de acces pe bon. În cele din urmă ne-am dat seama că există toalete gratuite și pe vaporetto, însă eu le consider mai de grabă de evitat dacă se poate. 

Coperto în Veneția

Ăsta este un aspect care mă îngrijora, în general nu îmi plac taxele ascunse. Pentru cei care nu știu, coperto este o taxă suplimentară aplicată în restaurante/cafenele în Veneția cel puțin, nu știu dacă și în restul Italiei, care reprezintă plata serviciului (faptul că ești servit la masă, că folosești vesela etc.). Această taxă poate varia considerabil în funcție de local (economic sau de lux). În ziua de azi, Veneția nu mai este o locație exclusivistă vizitată doar de persoane înstărite, ba din contră tot mai mulți oameni de rând ajung aici, și asta se observă și la oferta restaurantelor. Străzile sunt pline de locații take away (o felie de  pizza la 2,50 euro) unde bineînțeles nu se percepe acest coperto, dar mai sunt și multe restaurante unde au afișată o pancartă cu NO COPERTO. Într-un singur loc am plătit coperto, la micul dejun 1euro pt două persoane, iar la cină 2 euro pt două persoane. Dah, în ditamai Veneția am mâncat de două ori la același restaurant.

Cumpărături în Veneția

Având un buget relativ redus, deseori am apelat la supermarketuri pentru a ne potoli setea sau foamea, fiind iulie în special setea. Prețurile sunt un pic mai ridicate decât în supermarketurile de pe continent, dar totuși acceptabile. Există o grămadă de mini-supermarketuri sau magazine, însă noi deseori am cumpărat de la Coop, acesta este un lanț de supermarketuri răspândite în toată Veneția. Aici o apă rece (0,5L) costa 60 de cenți. Mai ieftin am găsit doar în Burano la un magazin cu 50 cenți.

Suvenirurile sunt peste tot la diferite prețuri. Important este să negociezi, dacă îți stă în caracter. În general, față de alte locuri, spre exemplu Austria, în Veneția mi s-au părut foarte ieftine suvenirurile, găsești magneți de la 60 de cenți în magazine stil bazar (vânzători din Bangladesh), măști de la 8 euro, bineînțeles contrafăcute, din alt material decât cele originale (made in Italy), căni, eventaie, de toate. Cele mai ieftine magazine cu seveniruri le-am văzut în Santa Croce și San Polo, iar cele mai scumpe în Piazza San Marco.

Mina de sare de la Hallstatt

Mina de sare din Hallstatt este considerată a fi cea mai veche din lume (7000 ani), eu am dubii în privința asta, sună mai de grabă a propagandă decât a fapt, dar indiferent dacă ar fi cea mai veche sau printre cele mai vechi, era pe lista noastră de obiective de vizitat în cele 3 zile petrecute în Austria. În general îmi plac vacanțele cât mai diversificate posibil, așa că includerea unei mine în itinerariu este bine primită. Până am lăsat mașina în parcarea cu plată, se făcuse deja ora 3 dupămasa, deci eram într-o oarecare criză de timp, tipică călătoriilor noastre. Când am intrat în Hallstatt căutând parcare, am trecut pe lângă locul de unde se ia funicularul, deci știam în ce direcție trebuia să ne îndreptăm. Am cumpărat biletele 30 euro/pers care include funicularul (dus/întors) și vizita ghidată a minei care durează 90 de minute. Odată ajunși sus, din stația funicularului, o poți lua pe jos spre mină, sau cu liftul care te scutește de o porțiune, că restul oricum se face pe jos. Noi am ales liftul, de ce nu, care te lasă lângă podul care trebuie trecut ca să ajungi la restaurantul Rudolfsturm amenajat într-un fost turn de apărare ce datează din sec. al XIII-lea. Tot aici este amenajată platforma Welterbeblick la o altitudine de 360m față de Hallstatt care oferă o panoramă excepțională, și pentru construcția căreia s-ar fi cheltuit 240.000 euro. Ca să ajungi la intrarea la mina de sare, trebuie doar să urmărești indicațiile lui nenea dirijor (Mr.Rudi) sau harta pe care o primești la cumpărarea biletului. Traseul de la funicular până la mină ar dura aproximativ 15 minute, dar fiind într-o ușoară urcare s-ar putea să dureze la mai mult. Pe drum sunt semnalizate câteva puncte de interes pe care noi le-am vizitat la întoarcere, printre care: mormântul celtic, fântâna memorială, Capela Sf. Barbara, etc.

Rudolfsturm

Nenea dirijor

 Înspre mină

O chestiune inedită pentru noi a fost vestimentația specială oferită de cei de la mină. Este de vorba de un fel de costume, pe diferite mărimi, din material gros dar cu aspect de pijamale pe care le îmbraci peste hainele tale, astfel îți protejez îmbrăcămintea personală dar îți și ține de cald, în mină fiind ușor răcoare. Vizita se face doar ghidată, în cazul nostru am avut parte de o ghidă tânără dar simpatică în felul ei. Explica întâi în germană, iar apoi cu un accent amuzant în engleză. Turul minei este extrem de turistic: tot felul de filmulețe cu explicații, 2 topogane, un ghid-robot (vorbea doar în germană), trenuleț. Este foarte adecvat familiilor cu copii. La sfârșitul turului, am primit suvenir gratis două solnițe de 10g cu sare, gest la care nu ne așteptam și ne-a încântat. Încă, oscilez între a folosi sarea sau a păstra-o ca amintire. 

La intrare în mină

 Ghida

Curiozități sau puncte de interes:

- este mina de sare cu cel mai lung topogan din Europa (64m); în mină sunt defapt două topogane, primul este destul de mic și are funcție de inițiere, iar al doilea este mult mai mare, aici se calculează electronic viteza cu care cobori pe topogan și ți se face și poză care se cumpără la ieșire (5 euro parcă); cei care nu se încumetă la o astfel de experiență pot coborâ și pe treptele de lângă topogane.

- în 2002 s-a găsit cea mai veche scară de lemn din Europa, aceasta are o lungime de 8 metri și se aproximează că ar data de acum 3000 de ani. Scara a fost găsită în partea preistorică a minei, însă din 2015 a fost mutată în locul actual și inclusă în circuitul turictic.

- Cinema al Epocii Bronzului (Bronze Age cinema) - este amenajat la 400 de metri sub sol, filmul se proiectează chiar deasupra geamului care protejează scara de lemn și prezintă o zi obișnuită în mină în timpul Epocii Bronzului.

- Omul din sare (Man in the Salt), este o poveste care captivează vizitatorii. Conform registrelor minei, în 1734 minerii au găsit un corp mumificat în galeria Kibwerk, care la vremea respectivă s-a aproximat că ar avea 400 de ani vechime. Ulterior, corpul a fost înmormântat, astfel că în ziua de azi nu se mai pot face cercetări.

- plimbarea cu trenulețul este la sfârșitul vizitei, o experiență plăcută, practic cu acesta se iasă din mină.

- prima perioadă a fierului poartă numele Hallstatt, și cuprinde segmentul 800-400 î.C.

- suveniruri gratuite:

După ce s-a terminat turul în mină, întorcându-ne spre funicular, apucat să ne uităm mai bine în stânga și în dreapta și să facem câteva poze. Am aruncat un ochi la Mormântul celtic care este mai de grabă un mic muzeu, unde sunt expuse oseminte și obiecte găsite în excavațiile făcute în zonă.

Am vrut să mâncăm ceva la restaurantul Rudolfsturm, acceptând ideea că probabil este scump, dar ținând cont de panoramă este clar că merită. Însă ghinion, nici nu-mi dădusem seama cum a trecut timpul, orarul restaurantului era strict legat de cel al funicularului, ultima coborâre fiind la 6 dupămasa, și era trecut de 5 jumate. Așa că am admirat puțin panorama și am coborât în Hallstatt. Socotind acum, cred că în total (funicular+mină) ne-a luat puțin peste 2 ore jumate. Mi-a plăcut mult mina, însă mai mult mi-a plăcut priveliștea de sus. Asta și-a meritat toți banii. Dacă am fi stat mai mult, mi-ar fi plăcut să facem scurte drumeții, am văzut o grămadă de poteci șerpuite prin pădure. 

 Poze făcute de sus

Cabana lui Hitler - Cuibul Vulturilor (Kehlsteinhaus)

Am apucat să scriu titlul acestui articol și am ajuns să văd 3 documentare despre Hitler. Iar apoi mă mir de ce durează atât de mult să scriu câteva pagini cu impresii despre locurile pe care le-am vizitat.

Schonbrunn: One minute please !

Se împlinesc acuș 4 săptămâni de când am vizitat Palatul Schonbrunn. Acesta a fost unul dintre puținele obiective turistice din Austria de care auzisem înainte de a face cercetări pentru mini-circuit și pe care chiar îmi doream să îl văd.

Cazare în Austria: De la extaz la agonie

A fost o adevarată provocare să găsesc cazare în Austria de pe o zi pe alta în luna iulie.